marți, 16 decembrie 2008

Cadouri de sarbatori


Mai sunt mai putin de doua saptamani pana la Craciun...ce le cumparam celor dragi si de unde?

Maratonul cumparaturilor de iarna a cuprins deja Capitala. Pe langa oferta magazinelor si a supermarketurilor, targurile vin in intampinarea dorintelor celor care cauta daruri pentru cei dragi.

Cei care nu au reusit sa cumpere cadouri de Craciun pot merge, pana pe 24 decembrie, la Sala Dalles, la targul de cadouri "D'alle(s) Mosului". Vizitatorii vor gasi la standuri tablouri, gravuri, icoane, muzica, jucarii, obiecte artizanale, vinuri de colectie, dulciuri si delicatese, obiecte decorative, electronice, dar si bijuterii, cosmetice, accesorii si haine. Intrarea la targ este libera.

vineri, 5 decembrie 2008

In seara aceasta il asteptam cuminti pe Mos Nicolae!


Pentru cei mari nu mai este asa o bucurie sa stie ca maine dimineata ar putea gasi ceva in cizmulite. Doar cei mici asteapta cu nerabdare sa caute surprizele mosului. Dar hai sa fim si cei mai mari copii din nou...si sa indraznim sa speram ca maine dimineata vom gasi cizmulitele indoindu-se sub greutatea multitudinii de cadouri de la ... cei dragi ... cei care s-au gandit la noi pentru aceasta sarbatoare. Mos Nicolae nu trebuie sa uite pe nimeni. Va urez un Mos Nicolae cat mai incarcat (dar nu la fel de incarcat ca Mos Craciun)!

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Gaudeamus 2008





Targul de carte Gaudeamus isi inchide portile maine - duminica, 23 noiembrie.
A inceput de miercuri - ca in fiecare an - si pana acum i-au trecut pragul 60000 de oameni.
Astazi am facut si eu o vizita (sunt vizitator fidel) si, desi speram sa nu stau mai mult de 2 ore, m-am intors acasa pe la ora 18:00, fiind plecata de la 12:00. Sunt foarte multe de vazut (carti, evident) si foarte multe standuri. O placere pentru cei care iubesc cartile...oricum. Nu veti gasi insa numai carti aici. Eu am mai vazut un stand de lucruri vechi de colectie, unul de muzica si chiar unul de turta dulce (vezi poza). Nu e nevoie sa va mai spun ce m-a atras. :) Bine...aceste cateva standuri au o pondere de 0.1% in totalul standurilor expozante. E si normal...e targ de carte.
Cine nu a reusit sa ajunga pana astazi sa o faca neaparat maine...programul este insa mai scurt: pana la ora 16:00!!! Deja de la 14:00-15:00 expozantii incep sa-si stranga "marfa". Plimbare placuta printre carti!

miercuri, 12 noiembrie 2008

Bun venit la Casa Alba lui Barack Obama!


Exact in urma cu o saptamana senatorul democrat Barack Obama a fost ales noul presedinte al SUA, fiind primul presedinte de culoare din intreaga istorie a acestei natiuni. Asa cum si sondajele de opinie previzionau Barack Obama (47 ani) l-a invins pe senatorul republican John McCain (72 ani), punand punct unei campanii care a durat peste 2 ani.
Barack Obama v-a fi investit cu functia de presedinte al SUA, pe 20 Ianuarie 2009, devenind astfel al 44-lea presedinte al acestei tari. Mandatul sau nu va fi unul usor, tinand cont ca va trebui sa tempereze criza financiara, sa incheie razboiul din Irak si sa faca ordine in sistemul public de sanatate.
Ieri, Obama a pasit pentru prima oara de la castigarea alegerilor in viitoarea sa resedinta. A fost primit, dupa cum cere traditia, de actualul presedinte George Bush si de sotia lui, Laura. Cei doi lideri s-au inchis in faimosul Birou Oval, unde au discutat despre problemele Americii.

Este pentru prima oara cand Obama a patruns in aceasta incapere, de unde va conduce America in urmatorii patru ani. Au fost discutii "constructive si amicale", a spus purtatorul de cuvant al lui Bush despre intrevederea care a durat aproape doua ore.

In tot acest timp, doamnele au servit un ceai. Apoi au facut un tur al faimoasei resedinte, care are 132 de camere, 35 de bai, peste 400 de ferestre, trei lifturi, un cinematograf, sala de bowling si o curte uriasa cu teren de tenis, jogging si piscina. Ma intreb cum este sa locuiesti intr-o astfel de casa!!!

Familia Obama se va muta la Casa Alba pe 20 ianuarie, cand noul presedinte va depune juramantul.

vineri, 24 octombrie 2008

Lecţia 1

Ştiu că toată lumea e curioasă unde e greu şi unde e uşor. În ASE sunt cam 3 facultăţi unde lucrurile sunt mai dificile şi orarul este mai încărcat: FABBV (Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori), CSIE (Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică) şi CIG (Contabilitate şi Informatică de Gestiune). Celelalte sunt ceva mai uşurele - şi aici intră REI (Relaţii Economice Internaţionale), EAM (Economie Agroalimentară şi a Mediului), Comert, Marketing.
În legatura cu cele pe care nu le-am menţionat mai sus (Management Economic, Management Administratie Publica, Economie Generala si Administrarea Afacerilor) nu ma pot pronunta prea mult pentru ca nu prea am cunostinte in aceste cercuri. Totusi...din cate stiu tot usurele sunt si ele. Desigur însă că părerile diferă între studenţi. De exemplu, cineva de la Economie Generala mi-a spus că anul I este foarte usor dar in anul II lucrurile se complica putin (dar numai putin) - bine, poate de vina este si obisnuinta din anul I.
Pentru cine a făcut liceu economic este posibil ca şi cele pe care le-am menţionat la categoria "dificile" să fie acceptabile.
Orarul in ASE nu este, in general, foarte aglomerat. Sunt cam 7 cursuri si 7 seminarii pe semestru (fara sa punem la socoteala optionalele, sportul si seminarul de lb. engleză). Este o zi libera pe saptamana (de luni pana vineri o zi este liberă), dar, mai ales in anul I, se învaţă şi sâmbăta (şi de multe ori de la 7:30).
Acum câteva lucruri de interes general pentru studenţii de anul I.
-unde găsiţi săli de lectură: în Căderea Bastiliei etajul 1 - "Victor Slăvescu", etajul 2 - "Paul Bran"şi parter sala 0003 "Virgil Madgearu"; în Moxa - camin B2 la parter; în clădirea Ciberneticii la sala 2717; la Administratie Pubilcă (la Unirii) la parter. Mai exista o sală de publicaţii periodice în Căderea Bastiliei (= clădirea Ion Angelescu) - 0116 (lângă V. Slăvescu) şi
două biblioteci (aici doar împrumutaţi cărţi). Una este în Moxa în căminul B2 la parter iar cealaltă în clădirea CSIE la sala 2716.
-unde găsiţi cantine: cea mai rentabilă este cea din Moxa (în zona căminelor). Mai este una în clădirea M. Eminescu, dar am auzit că aici este ceva mai scump şi nici meniul nu este prea diversificat.
-clădirile ASE: le găsiţi cel mai bine aici http://www.ase.ro/site/despre/ase/harta_cladirilor.asp
Cred că este suficient pentru astăzi. Vă povestesc în lecţia următoare despre disciplinele care se fac în anul I (în semestrul 1 se fac în mare cam aceleaşi la toate facultăţile).

Cum este la facultate - curs pentru începători

Îmi pare rău pentru neglijenţa de care am dat dovadă în ultimele 3 săptămâni nemaiscriind nimic pe blog. Lipsa acută de timp şi-a spus însă cuvântul. E adevărat că 5 minute tot aş fi găsit, dar chiar nu îmi place să scriu ceva doar de dragul de a fi o notiţă pentru fiecare zi.
Vinovată pentru lipsa mea de timp se face reînceperea facultăţii. Deşi nu pot spune că lucrurile sunt foarte serioase încă de pe acum, dar numai participarea la cursuri şi seminarii îmi ocupă mai mult de jumătate de zi.
Tot facultatea este vonivată de o idee ce mi-a răsărit în minte în urmă cu câteva zile. Am stat şi m-am gândit eu ce ar mai fi interesant şi în acelasi timp de folos celor ce vizitează acest blog. Şi atunci m-am gândit la cei ce au început anul acesta facultatea, cei care sunt anul I. La ASE; pentru că aici sunt şi eu studentă (în rest nu ştiu din proprie experienţă). Mi-am zis eu că bobocilor le-ar fi utile câteva informaţii legate de viaţa în facultate, cursuri, profesori etc.
Aşadar...propun să ne luăm o pauză de la "destinaţiile de vacanţă" şi ne îndreptăm gândurile spre lucruri serioase.

sâmbătă, 4 octombrie 2008

Delta Dunării




Una dintre destinaţiile mele de vacanţă în vara aceasta a mai fost şi Delta Dunării. Deşi nu am stat decât trei zile, a fost o experienţă interesantă. Ne-am cazat la un Hotel din Tulcea (Hotelul Delta...uite că îi fac şi reclamă; de 3 stele şi 4 stele în corpuri diferite...deci condiţii foarte bune dacă aveţi nevoie pe viitor). Am vizitat şi acest oraş, destul de mare de altfel. O plimbare pe faleză, de unde se pot admira nenumăratele vaporaşe ancorate pe malul Dunării, este o adevărată plăcere. O singură zi am vizitat practic Dunărea. A fost un fel de croazieră de o zi...de dimineaţă de la ora 9:30 până seara la ora 18:30. Ne-am plimbat pe braţul Sulina şi, din păcate, nu am putut intra pe firişoarele subţiri ale fluviului unde trăiesc multe specii de vietăţi protejate pentru că vaporul era prea mare (am fost un grup de vreo 60 de persoane). Chiar şi aşa plimarea a fost una specială. Unde te uitai întindere de apă, stufăriş, nuferi sau sălcii. A fost ceva unic, ceva deosebit de care nu ai parte de prea multe ori în viaţă. Am luat şi dejunul pe vapor...bineînţeles peşte...două feluri cred. Asta a fost partea mai puţin plăcută...sau nu ştiu cum să spun dar după cele trei zile la malul Dunării şi pe Dunăre nu mai îmi trebuia peşte. Acum depinde de cât de mult vă place peştele. Este adevărat că se fac şi specialităţi. De exemplu, într-o seară am mâncat la hotel un fel de musaca din carne de peşte. Asta mi-a plăcut. Dar erau şi feluri mai puţin interesante...oţetite cumva. Desigur ... asta este doar părerea mea. Mulţi dintre cei cu care am fost pe vapor erau chiar încântaţi de aceste mâncăruri din peşte. Aveau dreptate pe undeva...nu în fiecare zi mănânci aşa ceva. În fine...să lăsăm asta... . Printre altele...vă mai pot spune că am văzut câteva specii de zburătoare (şi vreo doi câini) pe un braţ derivat din Sulina. Din păcate nu ştiu cum se numeau întrucât nu aveam ghid. Oricum vă recomand să faceţi o vizită în deltă. Merită. Pentru cei ce îşi doresc ceva inedit au şi posibilitatea de a se caza într-un hotel plutitor pe malul Dunării sau chiar în mijlocul deltei.
Acum să vă dau şi câteva site-uri de unde puteţi afla mai multe informaţii:
http://www.deltadunarii.ro
http://www.pensiunideltadunarii.ro
http://www.delta-dunarii.info
http://www.caraorman.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dunării
Vizionare plăcută! Şi...călătorie plăcută pentru vara viitoare!