Incursiune în nesfârşitul Univers

Mă gândeam să ne distanţăm puţin de lumea noastră şi de minunatele locuri pe care le putem descoperi aici. De ce? Ei bine...cred că ar fi interesant să vorbim câte ceva şi despre ceea ce ne înconjoară...despre ceea ce se află dincolo de atmosfera terestră...şi anume lumea extraterestră. Aş începe prin a mărturisi faptul că, până de curând, dacă m-ar fi întrebat cineva "Crezi că există extratereştri?", aş fi răspuns "Nu ştiu. S-ar putea. Cred că da...adică cei care au făcut studii în legătură cu acest aspect trebuie să se fi bazat pe ceva.". În schimb, acum nu aş mai fi atât de nesigură. Din contră, aş da un răspuns hotărât "Da. Există cu siguranţă.". Şi acum să vedeţi de ce aş răspunde în acest fel. De curând am început să citesc o carte despre acest subiect şi am aflat multe lucruri ciudate, dar în acelaşi timp impresionante...lucruri incredibile, de necrezut. În cea mai mare parte autorul (un cercetător din Germania) vorbeşte despre implicarea americanilor într-un proiect secret...un fel de contract între guvernul SUA şi extratereştrii. De ce ar face ei una ca asta? Se pare că americanii vor să afle misterul tehnologiei uimitoare a "omuleţilor cu ochi mari". Aceştia au fost de acord...dar credeţi că aşa...fără să obţină nimic? Nu...desigur. Ei au vrut să facă studii şi experimente pe oameni şi animale, ceea ce au obţinut. Este un schimb corect, nu? În fine...nu au importanţă opiniile mele. Vreau doar să vă spun de la bun început că este o carte foarte interesantă şi o recomand tuturor ("Imperiul extratereştrilor" - autor Andreas von Retyi), dar...îmi pare rău să o spun...trebuie să aveţi mult curaj pe alocuri pentru a da paginile. De exemplu, într-o vreme, eu am fost nevoită să sistez lectura pentru că începuse să mă obsedeze ideea cu "omuleţii". Totuşi, cu pauze, atunci când simţiţi că frica vă apasă, se poate citi până la capăt. Desigur...trebuie să fie multe cărţi legate de acest subiect. V-am recomandat-o pe aceasta pentru că, după cum v-am spus, pe aceasta am avut-o eu în bibliotecă. Spre ruşinea mea, stătea pe un raft de vreo 7 ani de zile şi abia acum m-am atins de ea. Dar asta este mai puţin important. Rămâne pe mâine să vă povestesc mai în detaliu cam ce spune autorul despre această lume misteriosă...despre IMPERIUL EXTRATERESTRU şi despre unul dintre cele mai mari PROIECTE MONDIALE SECRETE.

Intraţi şi vă delectaţi

http://www.yummyfragrances.eu - produse noi!!!

Încă două festivaluri japoneze

Festivalul din Gion
Festivalul Gion (despre Gion mai putem citi şi în "Memoriile unei gheişe"; o mare parte a acţiunii operei se petrece aici) este unul din trei mari festivaluri japoneze. Evenimentul se petrece anual pe parcursul lunii iulie în oraşul japonez Kyoto, fiind organizat de templul şintoist Yasaka din sectorul Higashiyama. Festivalul are o importanţă majoră pentru locuitorii Kyoto, care cred că sunt protejaţi de către zeităţile templului Yasaka.
Cea mai spectaculoasă parte a festivalului este procesiunea a 32 caruri decorative prin străzile oraşului, începând cu cartierul Shijo în sectorul Shimonogyo. Carurile sunt iluminate de lanterne şi acompaniate de gonguri, flute şi tamburine. O altă procesiune scoate din Yasaka 3 altare portabile, care ar găzdui spiritele zeităţilor, le duce prin zonele de reşedinţă a credincioşilor până la cartierul Shijo.
Spre sfârşitul lunii altarele portabile sunt aduse înapoi în templul Yasaka, unde are loc un ritual, prin care spiritele zeităţilor sunt chemate să urmeze procesiunea şi să se întoarcă în templu. Mai târziu are loc ritualul de purificare, în care altarele portabile sunt "spălate" cu apa din râul Kamo (Kamogawa). Festivalul se încheie pe 31 iulie cu un ritual de purificare în incinta templului, unde toţi vizitatorii pot trece sub o girlandă gigantică împletită care se spune că aduce sănătate.

Sărbătoarea Anului Nou
Japonezii sărbătoresc sfârşitul unui an şi începutul următorului cu mare fast şi pasiune. Perioada sărbătorită se numeşte shogatsu, care într-un sens foarte larg se referă la prima lună a anului. Pe întâi ianuarie familiile japoneze se reunesc pentru a bea un anume tip de sake, care se presupune că asigură o viaţă lungă, pentru a mânca un anume tip de supă cu orez care, după obicei, şterge orice amintire rea care a rămas din anul precedent.
Japonezii îşi decorează uşa de la intrarea în casă cu ramuri de pin şi cu ghirlande de paie, care feresc, în mod simbolic, de intrarea oricărui lucru necurat în casele oamenilor. Se vizitează, de asemenea, temple unde japonezii se roagă pentru a avea noroc în anul ce urmează şi cumpără săgeţi aducătoare de noroc, precum şi casele rudelor şi prietenilor pentru a se felicita reciproc cu ocazia Anului Nou. Azi, mulţi copii japonezi îşi petrec vacanţele absorbiţi de jocurile pe calculator, dar există, de asemenea, mulţi copii care preferă să participe la jocurile tradiţionale specifice Anului Nou. În Japonia, celebrarea Anului Nou este cel mai important eveniment din calendar, toate companiile şi instituţiile guvernamentale oprindu-şi activitatea în primele trei zile ale anului.

Cu ce altceva sa ne mai ocupam timpul

Şi ca să nu vă plictisiţi...nu uitaţi să vizitaţi http://www.yummyfragrances.eu. Găsiţi aici o mulţumime de chestii delicioase: de la parfumuri şi produse de machiaj până la săpunuri şi produse pentru baie.

Memoriile unei gheişe

Cine a citit această carte excepţională sau cel puţin a vizionat filmul făcut după ea, trebuie să fi aflat şi de aici câte ceva despre ceremonia ceaiului. Demult, pâna la cele două războaie mondiale, gheişele erau cele care, în casele de ceai, serveau oaspeţii cu acestă băutură. Mai mult decât atât, ele îi întreţineau pe aceştia fie prin simpla lor prezenţă, fie prin muzică sau dans.
Dar ce este de fapt o ghieşă? În tradiţia japoneză, aceasta este artistă şi entertainer, fiind specializate în artele tradiţionale japoneze: dansul (dacă veţi viziona filmul, veţi vedea ce fel de dans), muzica şi ceremonia ceaiului. Ele se îmbrăcau în chimono, aveau coafuri sofisticate (un fel de coc) şi îşi făceau buzele roşu aprins. Erau foarte cunoscute în secolul XVIII şi XIX. Mai există şi astăzi, dar în număr foarte mic. Cu toate acestea, Japonia nu şi-a pierdut tradiţiile. Pentru mai multe informaţii citiţi aici.
Iar pentru o poveste minunată de viaţă a unei gheişe citiţi neapărat cartea. Pentru persoanele de sex masculin s-ar putea să nu fie atât de interesantă, dar pentru cele de sex feminin cu siguranţă va fi mai mult decât impresionantă. Este vorba despre o fetiţă care, la o vârstă fragedă, este vândută unei okiya. Aici va trebui să îndure multe până să ajungă o ghieşă. Mai întâi, faptul că este despărţită de sora ei mai mare o va face să fugă de la okiya, neputând să înţeleagă că acesta era singurul ei cămin. În fine, nu va reuşi să fugă şi va fi pedepsită, riscând să nu poată ajunge niciodată o gheişa. Chiar dacă, mică fiind, nu îşi doreşte acest lucru, ulterior îşi va da seama că a deveni gheişă este de fapt singura opţiune de urmat pentru viitorul ei. Salvarea va veni de la o gheişă foarte cunoscută şi apreciată care se va oferi să-i devină soră mai mare şi să o înveţe tainele acestei arte minunate. Cu multă străduinţă din partea ambelor, Sayuri (acesta devine numele de gheişă al vetei) va deveni o gheişă dorită. Venirea celui de-al II-lea Război Mondial riscă să alunge din viaţa japonezilor termenul de gheişă, dar nu va fi aşa cu toate că termenul va fi uşor schimbat ca înţeles din cauza femeilor care au profitat atunci de confuzia creată şi au pretins că sunt ghieşe deşi nu aveau studii în arta muzicii, dansului şi ceremonia ceaiului. În cele din urmă Sayuri va fi împlinită întrucât persoana pentru care se străduise atâţia ani de zile să devină gheişă (preşedintele unei companii din Kyoto) îi va deveni danna. Pentru mai mult...vă recomand cu căldură să citiţi cartea. Autorul: Arthur Golden.

Ceremonia japoneză a ceaiului

Chiar şi azi, ceremonia japoneză tradiţională a ceaiului are loc în clădiri anume ridicate în acest scop, care au întotdeauna şi grădini splendide, amenajate cu multă artă. Musafirii îşi arată respectul înăuntru prin îngenunchieri. Gazda şi oaspeţii se aşează pe o rogojină aşternută pe jos.
Ritualul ceremoniei ceaiului este o trăire rafinată care necesită un deosebit simţ estetic, iar atunci când este bine stăpânit ajunge să nu mai fie o simplă petrecere a timpului ci una din căile autocunoaşterii. Arta ceaiului reprezintă cultul frumosului, este o taină a armoniei şi a purităţii, este o artă să ascunzi frumosul ca să fie descoperit, să laşi doar să se bănuie ce nu îndrăzneşti să destăinui. Atmosfera ceremoniei nu este religioasă, este una de căldură sufletească, o căutare a odihnei şi liniştii, o detaşare de cotidian, dar fără ca aceasta să implice o evadare din realitatea imediată. Toate acestea ajută la purificarea sufletului, la atingerea simplităţii, oferă o stare tonică, binefăcătoare. Deşi toate eforturile gazdei sunt îndreptate către delectarea participanţilor, aceasta nu înseamnă că ceremonia servirii ceaiului îi lasă pe aceştia total neimplicaţi.

Pentru buna desfăşurare a ceremoniei ceaiului trebuie îndeplinite o serie de condiţii estetice legate de ustensilele, îmbrăcămintea participanţilor şi încăperea unde se desfăşoară ceremonia. În camera ceaiului trebuie să domnească o curăţenie desăvârşită. Vechimea ustensilelor e o condiţie care trebuie respectată, nimic nu trebuie să pară nou cu excepţia vasului de bambus şi a şerveţelului pentru şters care trebuie să fie de un alb imaculat. Culorile şi forma ustensilelor nu trebuie lăsate la voia întâmplării. Frunzuliţele din care se prepară ceaiul conţin uleiuri eterice, cofeină, tanini, teofilină, care în cantităţi moderate au un efect tonic asupra organismului. Calitatea frunzelor de ceai este evaluată în funcţie de poziţia lor pe tulpină. În ceea ce priveşte ţinuta vestimentară a participanţilor (kimono, de cele mai multe ori) veşmintele trebuie să aibă culori simple şi să fie curate. Mişcările corpului de asemenea trebuie să fie armonioase, strict calculate, liniştite, pline de calm interior. O deosebită importanţă are felul de a saluta, de a se aşeza, de a turna ceaiul în ceşti, felul în care trebuie să se ţină ceaşca, etc. Principiile ceremoniei cer participanţilor să admire doar camera, aranjamentul floral, dar niciodată kimonoul celorlalţi, deoarece ei trebuie să se detaşeze de orice formă de egoism. Putem astfel afirma că atunci când omul tinde să realizeze ceva, când acţionează pentru un anumit scop, există totdeauna mai multe metode, dar metoda cea mai bună este aceea care se dovedeşte a fi şi cea mai armonioasă. Ceremonia în sine are de asemenea rolul de a îndrepta toată atenţia oaspeţilor asupra frumuseţii celor mai simple manifestări ale naturii, cum ar fi lumina, clipocitul apei, dogoarea focului de cărbuni şi de asemenea manifestările forţei creative a universului prin încercarea umană, de exemplu, în confecţionarea de obiecte. Conversaţia în camera în care se serveşte ceaiul se axează pe astfel de lucruri. Oaspeţii nu se vor lansa în discuţii în şoaptă în grupuleţe restrânse, ci îşi vor limita conversaţiile la originile ustensilelor şi lăudarea frumuseţii gesturilor gazdei şi a ceremonialului în sine.

China a fost patria ceremoniei ceaiului iar Japonia a perfecţionat-o şi i-a conferit sobrietatea şi rafinamentul unei arte adevărate. Chanoyu a apărut şi s-a dezvoltat într-o strânsă legătură cu ikebana, nelipsind de la ceremonia ceaiului aranjamentul floral. Există însă mari diferenţe între ceremonia japoneză şi cea chineză.

Cu ce ne ocupăm timpul

Până mâine vă puteţi delecta aici: http://www.yummyfragrances.eu.

Japonia - cultură şi tradiţii

M-am tot gândit eu ce să fie acel ceva frumos despre care să vă povestesc astăzi. Şi cum, atunci când mi-am creat blogul, m-am gandit să scriu aici despre cărţi, filme, locuri misterioase şi tot ceea ce înseamnă ireal sau aminteşte câtuşi de puţin de ireal, aş vrea să vă propun un "studiu" despre tradiţiile japoneze. Am auzit cu toţii cât de diversificată este Japonia. Pe de o parte, se ocupă cu tehnologii înalte şi ne uimeşte cu tot felul de roboţei iar pe de altă parte îşi păstrează tradiţiile şi obiceiurile. Dintre acestea mi-ar plăcea să amintesc ceremonia ceaiului, festivalurile agricole, festivalurile verii, festivalul păpuşilor, festivalul Gion, sărbătoarea Anului Nou.
Existenţa numărului mare de sărbători şi festivaluri din Japoinia se datorează diversitaţii culturale. Unele şi-au păstrat caracterul religios, budist sau shintoist, altele sunt doar sărbători profane. Din punct de vedere climateric, Japonia este o ţară cu patru anotimpuri distincte, iar multe sărbători anuale sunt asociate cu schimbarea anotimpurilor.
Rămâne pe mâine să vorbim mai multe despre aceste tradiţii.

Prima mea zi de blogger-ita

Bună seara tuturor! Mă simt onorată să fac şi eu, în sfârşit, parte din "clubul" blogger-ilor. Sper sa am parte de o primire cat mai calduroasa. Va urez o noapte plăcută şi răcoroasă (a început să tune) şi promit ca mâine să vă povestesc ceva frumos. Până atunci...vise plăcute şi lăsaţi-vă imaginaţia nocturnă să vă ducă într-o lume diferită de banalul cotidian.